După un zbor obositor din România spre Londra, ca să o iau pe sora mea, și după un alt zbor lung, dar plin de speranță din Londra spre Tenerife, am ajuns în sfârșit într-un loc minunat. Atât de departe de tot ce știam, și totuși imediat acasă. Aeroportul ne-a întâmpinat cu miros sărat de ocean și o briză caldă care promitea aventură. Geamurile taxiului coborâte, vântul în păr și o muzică latino care ne spunea că începe vacanța. 40 de minute mai târziu, eram la Landmar Playa la Arena, refugiul nostru pentru următoarele zile.
19 mai – Apusul care ne-a convins că suntem vii
După un prânz rapid cu fructe de mare proaspete și sangria cu mango (pentru că… de ce nu?), am luat autobuzul spre Viewpoint Los Gigantes. Ceva din aerul de acolo îți intră direct în suflet – o combinație de briză oceanică, pământ uscat și parfumul discret al plantelor de agave. Stâncile colosale cad abrupt în mare, iar când soarele începe să apună, cerul devine un spectacol în sine – tonuri de roz, portocaliu, lavandă.
Am coborât apoi spre Playa de los Guios, o plajă mică, între stânci, cu nisip negru și valuri leneșe. Am stat acolo până noaptea, cu picioarele în apă și cu o liniște în suflet pe care nu o mai simțisem de mult.
20 mai – Cu delfinii și țestoasele în larg
La 9 dimineața, deja eram în drum spre sud, spre Xplore Tenerife, pentru o experiență pe care nu o s-o uit toată viața: caiac pe ocean, cu delfini înotând la doar câțiva metri de noi. Simțeam cum bătaia vâslelor se sincronizează cu respirația mării. Snorkelingul cu țestoase a fost vis.
Am petrecut după-amiaza pe Playa del Duque, o plajă cu vibe rafinat, dar cu valuri… de-a dreptul sălbatice. Ne așezasem liniștite pe nisipul auriu, când din senin, un val uriaș a venit glonț și ne-a luat prosopul! L-am recuperat ud leoarcă și plin de nisip, dar am râs cu lacrimi – o zi de neuitat. Ne-am uscat la soare, cu sarea lipită de piele și zâmbetul încă pe buze. O după-amiază perfect haotică.
21 mai – Ziua surorii mele: cu miros de cocos și aur cald
Dimineața devreme, cu ochii încă pe jumătate închiși, am pornit în „expediția” noastră spre Playa de las Teresitas – cea mai „caraibeană” dintre plajele insulei. Nisipul fin, adus din Sahara, ardea ușor sub tălpi, iar palmierii se unduiau leneși în briza blândă.
Am stat acolo toată ziua, sărbătorind ziua numelui surorii mele cu empanadas fierbinți, apă de cocos, râsete și o lene dulce de vacanță. Soarele părea că a uitat să mai apună, iar marea era caldă și liniștitoare. A fost ziua în care timpul s-a oprit pentru noi, într-un mod blând și tandru.
22 mai – La Gomera sau cum arată un colț de lume neatins
La 6:20 eram deja în drum spre port. La Gomera ne-a primit cu ceață ușoară, vegetație luxuriantă și un parfum umed de eucalipt și pin. Ghidul nostru vorbea cu pasiune despre istoria locului, iar insula părea desprinsă din alt timp – una în care liniștea e la ordinea zilei.
Am urcat prin pădurea de la Garajonay, cu frunze lucioase și umbre răcoroase, apoi am coborât spre sate cochete cu case colorate, unde am gustat gofio, un fel de făină tradițională, și am băut vin local. Era un roșu ușor, fructat, care mergea perfect cu priveliștea de deasupra norilor.
O zi care ne-a îmbrăcat în verde și ne-a adus înapoi pe insula noastră cu un altfel de liniște în suflet.
(Dacă am fi ales turul cu stele de pe Teide? Poate data viitoare. La Gomera ne-a oferit alt tip de magie.)
23 mai – Ultimul răsfăț
Am păstrat dimineața pentru descoperiri locale. La doar 9 minute de hotel, Cueva la Vaca ne-a uimit cu formele ei sculptate de apă și lumină – un loc care părea mai degrabă o creație fantezistă decât o operă a naturii. La un minut distanță, am găsit Charco el Diablo, o piscină naturală săpată în lavă, unde valurile izbeau cu putere pereții de stâncă, dar noi ne-am bucurat de ultima baie cu zâmbete sincere și pielea sărată.
Ne-am întors la hotel, am mâncat pentru ultima dată papas arrugadas cu sos mojo verde – intens, picant, delicios – și am privit marea cu puțină nostalgie și multă recunoștință.
Concluzie?
Tenerife nu e doar o destinație. E o stare. E apusul printre stâncile de lavă, e o țestoasă care te privește calm, e râsul când valul îți fură prosopul și gustul de mango de pe buze. E libertatea de a nu avea planuri și bucuria de a le face totuși.
Recomand 1000%. Și aș reveni oricând.
Discover more from Călătorești.com
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Călătorești.com 